creatura misterioasa...placere tomnatica

   Cortina trasa, in dormitor se afla o constructie romana de piatra urmata de o traversa ce semana cu malurile Marii Mediterane.
Singura problema era ca in momentul in care se intuneca, pentru a te deplasa pana la usa, sa parasesti camera trebuia sa fugi sau sa sari, peste obiecte deoarece pe podea te urmarea o creatura ciudata. Inghitea tot, de la haine la vietati.
Reusisem sa scapam din acea camera, dupa ce persoana care ne-a cazat ne pacalise.
Era aproape apus, sarim peste traversa, patul tremura, iar creatura se afla pe dedesubt.
Toate lucrurile noastre de calatorie erau pierdute.
Dupa o zi complet agitata  in care tot ne urmareau diversi indivizi reusim sa ne cazam in academie unde se pregateau viitorii jandarmi si pompieri.
Pana la urma ne-au recrutat si pe noi in acel program usor de austeritate.
Ea ma placea foarte mult, ma dorea pur si simplu doar pentru ea.
 Avea parul saten lung, ochii albastri, silueta parca croita si tesuta cu mare precizie, era delicata iar buzele ei erau catifelate si carnoase.
M-a prins pe coridorul lung care ducea la sala de mese, un pic trecut de seara, in dreptul unui geam, ma tranteste si ma dezbraca de la talie in jos.
Imi zambea nefiresc de frumos. Ma dorea in acel moment.
Camasa i-o desfaceam buton cu buton pana cand am putut sa ii simt parfumul care imbraca pielea de pe gat si piept. Chicotea si gemea pana cand am reusit sa o proptesc cu talia mea, dezvelindu-si picioarele si mai mult. Ii placea la nebunie, isi dorea sa nu ma opresc... cu toate ca eram atenta la miscarile trupului fragil, ma uitam peste ea, pe geam, la copacul din dreptul nostru care isi lasa frunzele sa se desprinda de crengi ca si cand nu ar mai fi avut nevoie de ele. Era toamna.
Sunetele de placere, erau pentru mine ca un cantec ce pur si simplu ma trimitea pe taramul extazului...
Se aud pasi pe marmura rece a coridorului impozant, era un coleg pe care nu il suportam, deoarece facea zile fripte oricui.
Ne imbracasem cu cea mai mare rapiditate... ajuns in dreptul nostru, acest coleg a inceput sa comenteze si sa ne sfideze, pana in momentul in care am cedat si m-am incaierat cu el.
Nimeni nu mai discuta despre acea zi.

degetele fine, subtiri si curioase...

Degetele fine si subtiri, ele sunt curioase, vor sa descopere tinuruti noi, sentimente si senzatii neobisnuite.
Ele sunt cele care te fac sa ai fiori, in momentul ce-ti ating gatul, buzele si privirea.
Simturile se intensifica ori de cate ori acele degete jucause se plimba pe corpul tau umed, respiratia este singurul zgomot ce umple camera.
Daca vorbim despre acele degete, delicate, fine, ce iti mangaie tot ce tine despre tine, acele degete care iti ating palmele si se imbratiseaza cu degetele tale. Ce nu iti vor mai da drumul o lunga perioada de timp, sau niciodata. Pentru ca ele si-au gasit perechea, si vor sa se mangaie si sa se atinga mult timp de acum in colo.
Palma ta transpirata, simtita de catre degete cu siguranta ele stiu ca tu esti emotionat, visator, romantic si firesc. Firesc indragostit.
Se plimba peste tot, din varful picioarelor, pe conturul taliei, pe pieptul agitat incercand sa-ti inlature hainele, dezvelindu-te de inhibitii, pe spatele arcuit atingand ceafa, intorcandu-te pe fata, zapacindu-te.
Degetele....

3 dimineata, strazi racoroase.

Era 3 dimineata, ma plimbam pe strazile racoroase si gri ale orasului, doar eu si umbra mea, dezechilibra peisajul.
Pana cand intru intr-un pasaj unde pe partea dreapta peretele era placat cu un mozaic marunt si verde inchis, nuanta algelor. Mirosea a umezeala si abia puteai sa zaresti fetele trecatorilor aproape inexistenti.
In partea  stanga se aflau niste standuri, in care exista destul de multa clientela. In primul era o frizerie, trei barbati ocupau locurile de la oglinda. Decorul era destul de simplu: faianta neagra si alba, tejghea metalizata iar peretele era alb ca spuma laptelui, unde pe alocuri se zareau cateva crapaturi.
In al doilea stand se afla o patiserie unde avea un stand unde depozitau produsele, servetele galbene si zahar pudra.
Dealer-ul statea la colt de stand, imbracat destul de bine, era foarte frig afara.
Se apropie de mine si imi da o punga imensa, pe care eu, mai apoi incerc sa scap de ea, prin intermediul oamenilor de la stand, insa nu reusisem sa conving pe nimeni.Nu imi venea sa cred ca mie mi se putea  intampla asa ceva, eram speriata si obosita in acelasi timp.  Cineva ma urmarea, asa ca incepusem sa ascund din marfa.
Plecasem din acel pasaj, indreptandu-ma pe strada Iancului, unde traversasem intersectia, dupa ce coborasem din tramvai.
Ma duceam la unul din amicii mei. Statea la etajul 8. Scapasem de toate hainele groase de pe mine, stateam pe canapea, la geam si ma uitam ba la cerul care incet se lumina de zi, ba la televizorul stins. Nu aveam chef sa deranjez pe nimeni din casa. Dintr-o data, el se aseaza langa mine si ma ia in brate, incoacit.
Adormim inghesuiti pe canapea.........

Liniste si haos

Momentul acela cand totul este insorit si vesel, plin de copaci si potecute ce duc spre un loc mult mai fericit.
Era vineri si mergeam alaturi de doi prieteni, intr-o locatie unde avea loc un concert.
Scena era montata undeva intr-un parc, pe o portiune ce bloca arterele principale. Era nefiresc de mare si galbena. Mi se parea fascinant faptul ca noi reusisem sa patrundem in backstage iar de acolo stateam si ne holbam din laterala, la publicul dornic de muzica.
Oamenii erau furiosi si asteptau sa inceapa concertul, totul era in intarziere, noi ne plimbam de colo colo pe scena, sa verificam cablurile.
Dintr-o data un sunet electrizant te conducea pe cerul cristalin catre un corp cu totul si cu totul aparte, in sensul ciudat.
Pe cer levitau undeva la o altitudine destul de mare, antene parabolice cuplate una peste cealalta. Erau sustinute pe cer, printr-o unda controlata de cineva. Aratau destul de bizar. Neobisnuit, sunetul era unul ce-ti taia pur si simplu respiratia, iar panica reusise sa ii cuprinda pe toti cei aflati la eveniment.
Insa noi reusisem da plecam cu mult inaintea publicului. Ne ascundeam pe langa copaci sau acoperisurile ce dadeau in strada.
La un moment dat acele antene nu au mai scos acele zgomote infricosatoare ci pur si simplu au cazut din locul in care ele levitau... panica era restaurata in tot orasul, toti alergau catre un adapost, insa pentru cei aflati la eveniment, antenele respective, se prabusise pe tot amplasamentul.
Tipete, mult fier si balti de sange. Un peisaj nu tocmai placut de vazut, insa curiozitatea, ne-a facut sa ne intoarcem la locul faptei si sa cautam acele antene pentru a putea afla cauzele acestor intamplari.
Toate erau aranjate in niste cazi imense iar pe fiecare scria cate un mesaj criptat ce a fost intiparit de frecventa puternica, ultima ce a atins acel corp.
Pe una dintre acele antene, aparea intiparit un mesaj mai vechi pe care eu il receptionasem.
Am inceput sa fugim pe calea Victoriei, pana pe strada Bastiliei, care ducea direct spre gura de metrou, insa e drum puteam sa zarim acele antene ce levitau, in continuare pe cer, deasupra cladirilor vechi. Nimeni nu se uita pe cer, de pe strada respectiva, nimeni nu stia ce-i asteapta dupa acele prabusiri.
Intrasem intr-un bar pentru a putea bea un pahar de tarie si de a ne gandi ce putem face sa disparem cat mai repede din aceasta zona plina de pericole, pana cand incepusem sa urmarim toate schitele afisate pe peretii barului, unde ducea intr-o singura directie: gura de metrou, pasajul ce putea sa duca spre adapost.
Alergam din ce in ce mai tare spre acel metrou...

Placerea nocturna a universului.

Tavan insteltat, miros usor de vanilie, draperii trase iar pe patul deranjat se afla o silueta goala, dezbracata cu pofta, ce se misca senzual, acoperindu-si particele din corp, putin cate putin, doar ca sa fie dezvelita mai tarziu si savurata in toata splendoarea ei.
Atingerile domoale si delicate, trezeau toate simturile, limba se plimba ca si cand cauta pe o harta traseul catre fericire, gemetele se auzeau in colturile camerei, ca si cand ar exista ecouri continue, delicate, vibrand fiecare perete, sorbind din placerea nocturna a universului perfect.
Cu cat temperatura crestea, cu atat simturile se intensificau exponential pe podeaua din lemn pe care o imbratisau de placere. Dar respiratia?... pana si ea isi facea prezenta in acest dans euforic mult asteptat.
Nu conteaza ora, oricum era deja tarziu, tarziu pentru trecut si pentru durere, totul era lasat deoparte, chipul ei se lumina, zambind in continuu, in timp ce-i mangaia crestetul capului si ii soptea la ureche ca mai vrea... mai vrea din sufletul lui plin de vise si dorinte, ce-l tinea viu in fostele momente intunecate.

Zambete triste si peretele mozaic

Camera tapetata, mozaicuri, pensula se plimba gratios si inflorita pe peretele crem, iar eu il privesc uimita si fascinata de tabloul care urma sa prinda viata in fata ochilor mei.
Nu puteam sa vorbesc, ceva imi tinea buzele in asa fel incat niciun sunet sa nu treaca...ma simteam ca si cand as fi fost intr-un vid, linistit si mortal.
Atunci cand l-am zarit pe el, cel ce m-a ignorat profund mult timp si continua, din motive vagi, incerc sa ii explic prin semne, priviri, desene si gesturi...gandurile pasnice si dulci pe care el nu le-a simtit niciodata. Nu a vrut, a pastrat o distanta lunga intre sufletul lui si al meu.
 Dragostea este ca o arta ce poate fi exprimata prin orice lucru, gand, sunet..gest...moment si chiar tablou.
Insa el nu gandeste ca un artist, este un critic vesnic al sistemului ce se lasa pacalit de aparentele stratului de la suprafata.
El este comod, rasfatat, ignorant care crede ca a sta in garda tot timpul este cel mai bun lucru pentru persoana de alaturi. Nu vede ce este romantic, vede numai munca si interesul lui.
Inima imi este franta si obosita de aceste tablouri gri sau pastelate...nostalgice, mult prea tehnice si perfecte... el cauta perfectiunea oriunde.
Nu sunt perfecta pentru ca zac intinsa pe parchet si privesc cerul instelat in timp de el este ancorat in lumea lui formala si rigida. Arta nu este rigida, sau perfecta, la fel ca si dragostea... orice imperfectiune duce spre o mai mare perfectiune.
Interpretabil vorbind, tot ce am mimat eu, el nu a inteles, vorbele erau de prisos, chiar daca gesturile primau.... inghetat in ego-ul lui... nu va descoperi niciodata fericirea alaturi de nimeni, poate doar in munca lui plina de bariere.
Se pare ca ma intorc la peretele pictat de pensula gratioasa, ma incanta mult mai mult decat inima sfasiata ce-mi provoaca zambete triste.

Groapa de sub scaun.

Incerc sa-mi amintesc ce gand imi alerga prin minte, deoarece ma aflam intr-o vila imbracata pe exterior cu foarte multa vegetatie, living room-ul era tot incadrat in niste pereti de sticla, iar tavanul era foarte inalt.
In acea seara, erau asteptati multi invitati, deoarece era pregatita o masa extrem de lunga pe mijlocul incaperii...aceasta era tixita cu fel de fel de ornamente, pahare de cristal, pietre pretioase si desigur mancare. Lumina lumanarilor imbratisa camera intr-un aer romantic, prietenos.
Gazda serii era evident, bunica mea, care de fiecare data se intrecea pe sine insusi ori de cate ori era vreun eveniment. Oaspetii erau fie din familie fie din medii interesante ce iti povesteau lucruri extrem de bizare...
Ma aflam dupa un paravan, eram timida, nu vroiam sa fiu privita de tot invitatii in momentul in care paseam in camera. Purtam o rochie neagra pana la genuchi ce avea marginile captusite si de culoare rosie.
Asezandu-ma la masa observ cum tot decorul se schimba, incepand de la vegetatie la decoratiunile de la masa, inclusiv luminile....sub scaunul meu se afla o groapa imensa si intunecata...foarte adanca, iar picioarele scaunului meu erau sustinute de doua grinzi...nimeni nu vedea groapa, numai eu eram cea terifiata de ce putea sa se intample...
Incercam sa imi tin echilibrul si sa mananc, sa port o masca, precum cele de carnaval, sa ascund frica de pe chipul meu.
Dintr-o data langa mine, in capul mesei, se afla un curier...ce imi expediase o cutie plina de chei, siraguri imense ce atarnau chei de diferite marimi cu diferite brelocuri si scrieri. Una din acele chei era salvarea mea...

Linistea constelatiei, bucurie infantila.

Imi inchid ochii intr-o mare verde, de campie, este 3 dimineata insa eu nu pot sa ma misc, sunt asa de relaxata incat simt ca plutesc intre cei patru pereti de sticla.
Nici macar un deget nu pot sa ridic, insa pot sa ascult sunetele indepartate si luminile ce imi incalzesc fata in timp ce eu stau nemiscata.
Atipesc linistit, stiind ca toata lumea ma va observa si se va intreba de ce stau asa, de ce dorm aici, in aceasta bezna multicolora, in care aerul rece cu mireasma proaspata de roua si verdeata imi imbie simturile.
Unde sunt?.... pentru ca vad cerul perfect, ultimile stele din aceasta bezna, au mai ramas cateva minute pana ce razele soarelui imi vor pasi pe fata obosita si fericita, trecuta prin multe batalii, unele infrante altele castigate... insa fara riduri exterioare ci sufletesti. Santuri pline de lacrimi ce strabat tot drumul, din suflet pana pe obrazul fiebinte ce radiaza de bucuria infantila pe care o port tot timpul.
Nu este tristete sau dezamagire, ci este fericirea pe care o castigi dupa ce oboseala te-a ajuns dar intr-un mod placut incat pur si simplu iti doresti sa nu te misti din acel loc si sa savurezi acea liniste a constelatiei ce alearga pe bolta cereasca in timp ce gravitatia te muta de colo colo doar ca sa vezi si partea luminoasa a cerului.
Este un sentiment placut...in care eu nu vreau sa clipesc. Nu vreau sa parasesc acest loc minunat, este o veche obsesie pe care o port in privire, in subconstient, este ca un drog, ce odata incercat, parca nu vrei sa mai renunti la el, pentru ca este acel lucru care iti reda controlul placerii, acel control ce vrei sa il ai permanent.
Placerea de a fi fericit intr-un spatiu vast si rascolit.....

Drujba nervoasa

Momentul acela cand esti acasa, te simti baricadat si stii ca esti in primejdie, deoarece mascatii care vorbesc in alta limba, iti patrund in intimitatea spatilui tau.
Afara era destul de inorat si pur si simplu statea sa ploua, totul era gri, trist, intepat si panicat.
Nu puteam sa urc la etajul superior deoarece erau foarte multi mascati care vegheau imprejurimea. Noi alaturi de o familie latino americana stateam jos si ne faceam de treaba, in bucataria ucisa de timp, cu peretii stacojiti. La intrarea laterala se afla gradina si masina familiei care si ea era gri, ma duceam in ea ori de cate ori vroiam sa visez ca pot sa plec departe de acest loc in care eram siliti cu arma la tampla, sa facem cate ceva.
Incepuse ploaia si urmaream picaturile care se prelingeau pe geamurile pline de praf. Aveam geamul foarte putin deschis, pe partea mea si urmaream unde pica apa.
Era singurul meu sentiment personal ce nimeni nu mi-l putea bloca. Era singura oaza de liniste...Ploaia.
Insa in departare pe drumul principal cineva taia pe vijelie, un plop, destul de inalt si vechi, ne-am dus la el sa inceteze pentru ca noi tineam foarte mult la acei plopi, erau speciali.....indata puteai observa cum din copac spre stuful de campie se retrageau aligatori...in numar mare si destul de fiorosi... am inceput sa ne plimbam de-a lungul drumului si sa observam cat de multi aligatori se ascundeau in stufaris. Ajungem la poatra noastra si ne indreptam spre casa iar pe partea dreapta observam un turn din lemn, in forma unui corp clasic de moara de vant, cu scari spiralate pe interior si vopsit visiniu.
Alergam cu viteza spre usa casei deoarece un om cu un sort mudar ne alearga cu drujba pornita, iar ca sa fie mai fioros urla din toti plamanii..................usa nu se deschide!

Piele pariziana.

Cartier parizian, lucruri vesel colorate si minimaliste, scari si pasaje peste culoarul pietruit care facea legatura intre un balcon cu celaltalt.
Ma aflam la niste filmari, unde imi doream nespus de mult sa filmez cateva cadre alaturi de toba mea sclipitoare.
Era frumos afara, vantul adia usor, balcoanele erau splendide si plinde flori, culorile dominante erau verde si rosu. Superb! Parca auzeai si acordeonul tipic  frantuzesc.
La filmari se afla el. B. Par saten, ochi caprui, inaltime medie. Avea aceeasi pasiune, cantatul. Ne mai vazusem, a fost al meu pentru cateva nopti petrecute fugitiv insa destul de intense. Canapelele rosiatice, draperiile de catifea si lumanarile, ne starneau simturile la fel cum buzele mele i le starnea pe ale lui. Ce nopti!
In timpul filmarilor era studios si imi dadea sfaturi ce trebuia facut in legatura cu acest proiect. Totul a descurs fara nicio problema iar seara o petrecusem alaturi de el langa un foc de tabara, unul langa celalalt si fericiti. Vroiam sa nu se termine. Insa a doua zi, el plecase la un alt proiect iar eu m-am intors in locuinta langa care avuse loc filmare.
Eram obosita insa de fiecare data incercam sa revad filmarea de la balcon. De fiecare daca cand revedeam cadrele, respectiv un anume cradu, obervam ceva straniu. Balconul unde ma aflam se misca din ce in ce mai mult cu toate ca la filmari nu era subred, iar apoi, coborasem sa verific sub balcon un panou unde gasisem o carte si un tub de sange.
Socul a fost incredibil ca dupa ce vizualizasem acea filmare cu inca un amic, o fata  care se limba pe strada, in momentul respectiv, imi aparuse in fata usii la apartament. Era seara si ploua.
Eu impreuna cu tehnicul, am inceput sa o intrebam pe acea fata, ce-i cu ea acolo. Era destul de draguta si amabila, ne rugase sa stea aici pana cand se termina ploaia, si ne servise cu un Pinot Noar, scos din cosul de la bicicleta.
Luasem cina si eram mult mai curioasa de ea. Avea ochi mari caprui, par blond drept, cu putin breton, destul de plapanda, ten alb, destul de sociabila. Imi povestea ca seara ii place sa se plimbe prin oras, iar apoi sa inchie traseul cu o cina tip picnic langa livada din apropierea orasului. Destul de placut sa ai o asa activitate in fiecare seara. Continuand cu faptul ca vremea se stricase in drum ce ea trecea pe aici.
Insa ea avea o problema, in momentul in care trecuse de miezul noptii, ochii ii luceau si devenea incredibil de agitata. Cu toate ca nu ranea pe nimeni.. momentan.
Incepuse agitatia si mai mare, cauta pasta rosie, tot ce era rosul ea il dorea sa absoarbe, pana cand a inceput sa umble pe strazi si sa caute sange, tubul pe care il gasise in acel panou, o facuse sa o ia razna de tot, tot sangele ala pe jumate s-a scurs pe fata si peste camasa alba ce-i acoperea pieptul,  incepuse sa scoata  sunete pe un ton grav si folosea un limbaj din vechea sumeriana. Era groaznic, incepuse sa ne ameninte ca daca nu ii procuram ce ii trebuie ne crucifica.... tot ce era rosu, ea si-l dorea....

Ciocolata si cabluri sortate

Mari, venea in oras, avea nevoie de studio, alaturi de colegii lui asa ca ne-am hotarat sa mergem la mai multe sali si sa vizitam orasul.
Cum a intrat pe usa, a lasat bagajele jos si ne-am imbratisat unul pe celalalt avand un zambet larg pe fata.
Pe mine aveam o camasa albastra, era foarte cald.
Stateam pe canapea in studio si mancam ciocoata, sortam cabluri si ascultam ce canta. I-a fost dor si se vedea pe chipul lui acest lucru, chiar daca drumul a fost obositor.
Ne intreptam spre masina, traversand podul ce despartea cladirea de soseaua principala. Era foarte aproape de aeroport. Cerul era senin iar traficul intens.
Ajunsi in parcare constat ca pe partea mea, usa masinii era deshisa. Il atentionasem ca ceva nu este in regula iar el relaxat imi spunse:"Se mai intampla..."
Renuntasem la masina asa ca ne-am hotarat sa ne plimbam prin oras, priveam cladirile.
In dreptul scolii pe care eu unde imi petrecusem timpul , observasem inca o cladire din beton semi rotunda fara geamuri, un teren de gazon ce despartea cladirile, iar in spate multi copaci aliniati si tunsi la milimetru. Totul era desenat in creion gri, cladirile copacii, insa nu si oamenii....
Eram ajunsi pe un peron urcam in metrou, lumea se uita foarte ciudat la noi, privirea lui cand se intersecta cu a mea, imi inspira o doza de tristete. Oare la ce se gandeste?
Metroul se clatina, luminile palpaiau, haosul se instalase. Era fum peste tot, nu puteam sa ma misc. Bezna si linistea isi spuse cuvantul.

Siroaie mozaic

Multa apa se scuge pe peretii racorosi ai culoarului placat mozaic din faianta...era un culoar semi luminat de razele soarelui ce treceau prin gemuletele crapate si pline de verzeala, iar eu treceam prin baltile de apa pline cu vegetatie...era o cladire destinata bailor turcesti, insa era parasita, totul era gol si crapat, peretii erau sparti pe alocuri.
Vroiam sa ies si ocoleam toate bazinele in cautarea usii norocoase, aveam pantaloni albi din in, acestia erau murdari de alge, umezeala era mare.
Sentimentul de singuratate se accentua cu cat inaintam pe acel culoar insa aveam senzatia ca cineva ma urmareste.
Ma uitam pe geamul prafuit si verde unde zarisem cerul senin care completa plaja si palmierii ce dansau in bataia vantului.
Eram extenuata, mi se parea ca merg de o vesnicie pe acel culoar, incepusem sa alerg, in speranta ca s-ar termina drumul mai repede, auzeam un ecou misterios, care venea din partea opusa....
Degetele picioarelor se incretise de la timpul petrecut in acele balti...
Alge peste tot..... intr-un final ajung la usa incatusata si plina de pamant, strigand dupa ajutor si fortand cu toata puterea mea, lanturile obosite si ruginite care imbracau usa imeda al coridorului.
Reusisem sa scot balamalele iar soarele imi lovise instantaneu obrajii moi de lacrimi...respiram greu, dar usurata....alergand spre plaja, parasind insula.

Zambete si tocuri cui

Aram intr-o fabrica, la ultimul etaj, alaturi de Stefan si Alexandra, intr-o toaleta loc in care fumam o tigara, ne topeam de caldura si priveam printre jaluzele desertul ce a pus stapanire pe acea zona... avea loc o prezentare de moda alaturi de usa noastra, printre glisantele de bambus, care a tinut pana tarziu in acea hala. Foarte multi pantofi cu toc, lacuiti de culoare rosie erau impanziti in intreaga incapere, iar pe hol totul era tapetat cu ziare.
Arata precum un bar pe jumate renovat insa destul de prezentabil.
Acea toaleta, avea doua usi transparente, prin care il zarisem pe el, barbatul cu ochii verzi, buze moi si zambet larg,  imi facuse semn sa vin.
Era tarziu, ne aflam intr-un apartament din sticla la etajul 21, ne tineam de mana si usor ne dezbracam de hainele topite de soare, ma tinea in brate si eram lipita de geam unde luminile orasului erau specaculoase, as fi dorit sa treaca acea seara mult mai greu.
 Soarele batea cu mare putere iar toata camera era de un alb izbitor ce te trezea inca de la prima ora a diminetii totul era deranjat, hainele erau aruncate neglijent. Stateam pe canapea si ii priveam pieptul, cum respira. Imi placea ce vedeam, nu stiu cat timp, insa savuram acel moment....
 Eram in cartierul Francez, intr-o casuta proaspat construita care avea o gradina somptuoasa, iar gardul era impletit cu bambus. Trebuia sa luam lucrurile din masina. Ies din casa, unde zaresc un culoar cu gard scund, ce avea vizibilitate in alta curte...ma impresionase ma acea masina vintage bleu cu tapiterie rosie, insa imi vedeam de drum. Cum facusem stanga pe strada deja se ingustase mai mult, iar vecinii se plimbau si imi ingreunau deplasarea lucrurilor. Ajunsa la masina observasem ca trei oameni discutau, care sa tina cheia de la masina ca sa nu mai existe certuri.
Mi-am luat lucrurile si m-am intors pe canapeaua alba de langa piscina.

Arhitectura visului

Visul bizar, creator, se formeaza in timp ce eu ma cuibaresc sub patura, pe o perna rosie cu buline negre, pe un pat imens insa niciodata nu dorm in acelasi loc. Reinventez in momentul ce inchid ochii. Transform salteaua intr-o fereastra ce ma duce undeva departe, deconectandu-ma de toata viata cotidiana.. aproape. Pot sa atipesc si sa imi creez visul ideal, acela care cu siguranta iti doresti sa il ai ori de cate ori simti lipsa cuiva.... in momentul ala in care iti doresti sa zambesti...cu ochii inchisi. Este linistitor.
Sa atipesti pe bratul lui, pe spatarul de la scaun, in masina lui sau pe iarba.
Da, iarba uda ce iti racoreste sufletul, in momentul in care privesti stelele. Iar pasarile nocturne parca iti canta de noapte buna si sa pasesti in padurea alaturata si sa descoperi misterele.
Ce daca esti singura persoana din incapere...si ca nimeni nu iti da atentie. Iti poti crea universul tau, intins pe peretii albi si goi, unde nimeni n-a putut observa frumusetea si linistea pe care tu o cautai de foarte mult timp.
Cum ziceam... reinventez. Dorm de-a lungul, de-a latul, pe diagonala...dezvelesc tot, ma lovesc de marginea de lemn, trag tot asternutul si-l arunc pe jos... iar a doua zi ma trezesc amortita pe parchet, ca si cand ar fi fost o batalie langa mine... a fost dar in mintea mea. Atipesc ascultand respiratia ta, ignorandu-mi prezenta, trupul, parfumul ce invaluie camera.
Ignori tot, doar ca sa ai si tu acelasi vis ideal.
Ti-l dau pe al meu, probabil ne vom intalni in el, la un moment dat. Asta daca si in visul tau porti o batalie a fanteziilor bizare, placute si parasite, pline de lacrimi, porti si arhitectura.
As putea spune ca este placut..... insa totul ramane acolo....a doua zi poti sa nici nu simti ca ai purtat acea batalie, momentul acela in care stii ca ai visat ceva interesant si erai curios ce s-ar fi intamplat in continuare, cum s-ar fi sfarsit...dar ceasul suna si de biruie si te trezesti frustrat pe lumea reala.... si iar o iei de la capat intr-o lume cat se poate de bizara...

Rockabilly - Salt -

 Era tarziu, intuneric si vroiam sa plec de acasa, vantul batea puternic,in spatele casei mele...foarte multa agitatie. Cerul era destul de cristalin, catelul meu alerga pe iarba miscatoare...pana la intrarea dintre copaci.
 imi luasem masina si conduceam spre o locatie intamplatoare, pana cand il zarisem, pe el mergand pe marginea drumului.
Avea parul lung, saten si cret... apa se prelingea printre acei carlionti, iar lumina farurilor ii accentua.
Oprim la un restaurant.
Cladirea nu era bizara ci comportamentul chelneritei, care, cu toate ca ne aflam la tejghea. Restaurantul avea o aliura 60-ista, gresia era ca o tabla de sah, canapelele erau din piele galbena. Mesele ovale erau imbracate cu un rosu-jeleu si roz, iar barul de servire era placat cu lemn.
La capatul culoarului un radio turcoaz inveselea atmosfera.
Insa chelnerita nu ne baga in seama, se afla la tejgheaua de la receptia hotelului care era placata cu multa marmura si aur, servea clientii ....
Intr-un final ne plictisim si ne ducem afara pe iarba servind mancarea, pe patura...imi zambea frumos, pana cand l-am inbratisat iar amandoi tacusem dupa o conversatie incinsa... ma saruta, insa eram mult prea amortita sa-l dau la o parte... desertul nostru, plin de frisca si jeleu, zacea pe jos in restaurant iar cainii il mancau, fara ca nimeni sa ii goneasca....bacsisul nu l-am mai dat si am plecat.....

Usa misterioasa

Cu toate ca era sfarsit de iunie, toata lumea la castel dadea tezele anulate...
Acest castel era splendid, cladit din piatra, completat cu o iedera cateodata fermecatoare cateodata inspamantatoare...geamurile erau inalte si impartie in 3 sectiuni, iar la fiecare geam exista cate o sculptura a unui filozof sau om de stiinta.
Ma aflam int-un grupulet de 5 fete, printre acestea se numarau doua persoane pe care le-am recunoscut de cand intrasem la castel.. Alexandra, este prietena mea cu care am fost colega de clasa in liceu... este o foata domola, insa vesela, inalta, subtire la talie, par lung saten. Andra insa, este firea antipatica din facultate, nu prea coopera, ii place independenta, este scunda, par lung blond, iar accentul ei moldovenesc, ingreuneaza comunicarea in situatii limita. Insa nu prea imi pasa de ea si eram bucuroasa ca am o veche prietena in echipa.
Incaperea de la ultimul etaj, mai exact mansarda, se afla intr-o renovare, nu stiam ce cautam acolo, exact, scopul era totusi sa invatam pentru acele teze.
Acoperisul se vedea neterminat pe interior, era o aglomeratie de obiecte antice peste tot, cum intrai in camera existau doua usi pe acelasi perete, ambele in colturi extreme.... masa se afla pe acel perete intre usi, plina si prafuita de sacii de ciment, iar langa ea se afla, perpendicular, o canapea si un raft care imita un mini frigider, prins de perete. Pe el se aflau 2 pachete de tigari, intr-unul mai existau 5 tigarete iar celalalt era gol.
Geamurile erau gri, de la praf, polen si ploaie.... Camera era comparimentata in 3 moduri, datorita grinzilor ce sustineau scheletul acoperisului.
Pana sa iesi pe usa dreapta era un culoar cu multa marmura alba, puternic luminat, si ducea spre toaleta tuturor.
Era tarziu iar profesorul nostru intra stresat, pe usa. Era timpul sa dam acea teza , insa uitase la parter la receptie, subiectele. El impreuna cu Andra, s-au dus sa le recupereze. Incaperea acum era oarecum goala...deoarece grupul de fete se disipise, iar pe canapea stateam alaturi de Alexandra... ea tocmai imi observase blugii juliti...radeam impreuna de situatie...
Insa  cineva ne urmarea, chiar daca nu il vedeam in acea incapere, aveam senzatia aceasta... cineva forta zavorul usii drepte, iar noi speriate incercam sa opunem rezistenta. 5 baieti imbracati la costum, ne alergau prin incapere si prin toaleta, intre timp  gasisera ce isi doreau, dupa ce rascolise toata mansarda iar apoi disparusera.
Acea usa din partea dreapta era  una impresionanta si misterioasa...Era construita din fier forjat si lemn de stejar, fiecare parte era sculptata cu atentie, era inalta de 2 metri iar bolta ei era din piatra azteca ce purta simbolurile acestei culturi. Iar pe exterior era imbracata delicat de o plasa de iedera. Singurul lucru care era subred la aceasta usa, era zavorul. Ce este bizar la aceasta incapere, fasia paralela care te lasa in alt loc fata de mansarda in care te afli. In sensul ca dupa ce acei baieti au disparut, am deschis usa si ma aflam pe o alee verzuie, unde iedera se misca in continuu. Incercam sa caut un nou zavor. O femeie in varsta m-a intrebat ce caut si s-a oferit sa ma ajute in cautarea acelui zavor.
Acea alee era splendida... la lumina felinarelor, umbra cadea pe alee, pictand efectiv forme si sensuri noi... iar vita de vie de pe bolta fosnea lin dirijand lumina in favoarea noastra.
Dupa ce terminasem cu zavorul, m-am intors in mansarda, blocand usa, iar ca sa nu atraga atentia, aceasta usa, am tras jaluzeaua in dreptul ei.
Totul era din ce in ce mai bine, incepusem sa scriem, eram spre final..iar pe coridor se auzeau zgomote si multa agitatie, ca si cand toata lumea terminasera cursurile. Cineva batea in usa...insistent, erau acei baieti care a despagubit-o pe Alexandra cu banii, pe care ei ii luasera din incapere.
Scot capul pe usa, iar in loc de aleea cu iedera, era continuarea etajului cu foarte multe clase, iar usa de alaturi ducea pe o scara abrupta pana la parter unde se aflau muncitorii care renovau exteriorul. Cobor  pana la parter iar acolo imi recuperez de la ei, pistolul  de batut cuie si bormasina.

Era dupamiaza, cer senin si nimeni in mansarda....

Culoarul Alb

Vara tarzie, vantul batea usor peste draperiile albe din matase ce acopereau geamurile inalte alte culoarului, iar razele de-un galben stins, lumina cate putin marmura rece.
Acel culoar ducea la o scena cu o cupola imensa, unde puteai sa stai la etaj sa  te odihnesti, insa scena era destul de ingradita de fier verzui..nimeni nu putea sa intre sau sa iasa.
Multi oameni probau instrumente si ma salutau, erau bucurosi de acel eveniment.
Cu toate acestea era destul de placut....cu toata aglomeratia de la etaj.
Coridorul acela avea destul de multe usi iar eu incercam sa gasesc camera sau iesirea cu pricina, insa nu prea aveam noroc...
Acea cautare imi dadea un sentiment de neliniste, ceva nu era in regula, intr-o multime de oameni, ma simteam singura, urehile imi tiuiau, nu puteam sa mai aud nimic. Imaginile usilor incuiate si a draperiilor isi faceau prezenta pana la infinit....

Balonul din guma

Etajul 60 semana cu un backstage care ducea spre o scena care se afla in camp, insa nu ma urcam pe scena, ci il urmaream pe el, printre garderoba folosita si depozitul de aparatura se afla un culoar care iti arata la ce etaj esti de fapt. Nu puteai sa cobori, nu aveai lift, sau scari, era insorit iar razele soarelui batea intr-un monitor de calculator deschis. Stateam in spatele lui, el vesnic grabit. Scria cuiva ceva, eu nu puteam sa vad. Pleaca de la calculator si citesc intrebarea la care el a raspuns.
"I: Tu o mai iubesti pe ea?"
"R: Cred...."
Eram agitata, gasisem doua pixuri in seiful ce se afla pe langa un raft cu adidasi folositi de catre artistii care au trecut prin acel backstage... el disparuse, nu stiam ce sa fac asa ca vroiam sa sar de la etaj, sa cobor cumva.... Cineva era foarte interesata de acele pixuri si incercam sa la ascund, erau considerate pretioase....Acea cladire semana cu Empire State Building, zaream soarele ce despica toata ceata, ce inconjura cladirea. Inainte sa cobor incepusem sa citesc un ziar in care scria un articol despre noi...eram destul de uimita.
Cu ce sa cobor?
Aveam o guma pe care o mestecam de ceva timp, ceea ce puteam sa o modelez dupa bunul plac, asa ca am suflat pana am creat un balon urias cu care sa pot pluti pana la destinatie.
Il prin la baza si sar de pe geam....coboram lin spre curtea unde copilarisem, inca putin si ma agatam de nucul cel batran ce dainuia la intrare.
Cineva ma astepta in curte... o femeie extrem de bagacioasa, vroia si ea sa ii fac un asemenea balon insa numai aveam cu ce...Traversasem curtea si zarisem niste doctori care descatusau niste catelusi mici...
"Unde ii duceti?"
"Ii luam sa ii tratam iar apoi tu o sa ai grija de ei"...spunea doctora.
Ma simteam trista in legatura cu conditia lor....

Apa ma sufoca

Simt ca ma prabusesc, pe canapeaua din studio, lumina difuza si pianul ma indreptau spre somn, dormeam intr-o parte cu vederea spre usa care ducea spre baie, se auzea dusul cum picura pe spatele lui, iar aburii se zareau prin crapaturile luminate.
Apa siroia, de ce dura atata? Unde era, ce facea... era ok?
Simteam cum apa imi atingea fata ca un vid ce crapa geamurile subtiri, deschid ochii zarind bulele de apa..ma ridic de pe canapea si deschid furtunos usa...era el, in apa, ochii ii erau inchisi, plutea usor iar dusul era cazut pe gresia lipicoasa. Am urlat din toti plamanii numele lui, timp in care plangeam si ma chinuiam sa il scot din cada, lacrimile mele ii atingeau fata, strigam la el si ii presam plamanii in holul stramt al apartamentului....haide, trezeste-te!!!! Nu ma lasa singura!!!! Ce o sa le spun oamenilor????
Dintr-o data nu mai aud apa , usa se deschide, muzica se opreste... el era langa mine.

Doua minute in spatiu

Space the final frontier....

De fiecare data cand schimb mediul sau camera in care dorm, visez mult mai accentuat, fie ca sunt foarte obosita fie ca ma chinui sa atipesc.

De data aceasta ma aflu pe o alta planeta, mai exact, Marte.
Insa pe acesta planeta zona era locuibila... printre rocile rosiatice pe care le zareai pe tot drumul si incercai sa te feresti de ele, puteai sa observi foarte multa vegetatie...un contrast destul de interesant intre rosu, oranj  si verdele plin de viata al frunzelor.
Job-ul meu principal era sa investigez fiecare spatiu sau curte locuibila, pentru a nu exista vietati fioroase. Cu toate ca vegetatia era in plina ascensiune, pe aceasta planeta, oamenii inca nu puteau sa stea fara costumul special mai mult de doua minute.
Privelistea era minunata, nivelul de gravitatie era mult mai scazut  decat pe Terra, asa ca puteai sa levitezi suficient incat sa vezi de sus zona pe care o inspectai.
Ajung pe o strada care pe Terra, imi era extraordinar de cunoscuta, aceleasi poteci placate cu bucati patratoase de beton, insa prafuite de tarana rosiatica, copacii si gardurile vecinilor, respectau culorile, numerele si delimitarile, ca pe strada unde copilarisem eu..... Ma simteam ca acasa, insa cu cat paseam pe poteca, in curtea mea, cu atat simteam ca  de fapt nu voi intalni pe nimeni din familia mea. Rocile rosii erau dispuse in formatiuni circulare de-a lungul potecii pana in centrul curtii, printre ele foarte multa iarba. Inca ramaneam inmarmurita cand ma uitam pe cer si zaream langa mine antena parabolica din curte cu care prindeam posturile preferate.
Curtea era formata din 4 case locuibile, fara etaj...insa in loc sa aibe 4 camere, toate erau compartimentate in cate 6 camere, mai exact 6 dormitoare....
In casa a doua, cea in care locuisem o lunga perioada de timp, observasem ca era un dormitor cu 3 paturi si 3 geamuri imense care tinteau spre cerul plin de stele...
Toti locuitorii imi povesteau cum ca o vietate isi ducea veacul in apropiere iar acestia nu aveau liniste, pana ce l-am alungat.....cu un laser....insa acele formatiuni rosiatice parca erau ca un magnet, vroiam sa le privesc cu orele...imi sopteau ceva...stateam neclintita in acel dormitor fara sa fi avut costumul pe mine....ma incalt si ma indrept spre ele, un vant puternic m-a lovit in fata in momentul in care am deschis usa. Tot ce puteai sa auzi erau doar frecventele de comunicare... inima imi batea foarte tare, insa ma apropiasem de acele roci care la atingere erau foarte calde... dintr-o data mi se taie respiratia si intepenesc pe jos.

Au trecut 2 minute....

El si vinul turcoaz

Ma aflam intr-o padure, mergeam pe cararea batatorita, in jurul meu frunzele fosneau la atingerea picaturilor de apa, eram putin agitata de faptul ca nu gaseam pe nimeni care sa ma indrume spre iesire, insa descoperisem o poienita plina de flori ce incojurau un lac de culoarea smaraldului.
Langa lac se afla o constructie de piatra ce lua forma unui pod care ducea spre o scena, tapitata, in forma unui pat imens iar la capatul celalalt se afla o arena, la fel de captusita cu mult material.
Dintr-odata se aprind licuricii iar un fum dens cuprinde toata scena, toti oamenii serveau de la bufet, vin turcoaz si pufaiau din pipe de fildes.
Insa acei ochi verzi iar si-au facut prezenta, eram bucuroasa si trista in acelasi timp... nu puteam sa-i vorbesc nu puteam sa-l imbratisez... era departe, insa imi privea inmarmurit, trupul... ma simteam asa de goala si nestingherita...de ce ma chinui, de ce nu spui nimic...si doar privesti si iti imaginezi cum ar fi daca....?

Auditia.

Se face noapte si inchid ochii, iar trec  pragul universului paralel si misterios .....

Ma aflu pe o sosea, parasita, soarele puternic ma bate in cap, era ora 3, ma duceam la o auditie care se tinea la o reprezentanta auto, parasita, nu foarte departe de zona  unde locuiesc eu. Peste drum de reprezentanta se afla un pod si desigur o cladire inalta din sticla de 14 etaje . Insa nu era chiar atat de parasita pe cat credeam. Era complet mobilata si functionala cu lucratori in ea. Mai mult oamenii asteptau si ei sa intre la auditie, toti imi erau cunoscuti, oameni de prin studiouri, sunetisti de la scene mari.... toti pregatiti...
N-am avut timp sa pasesc in incapere dar observasem cum pe sosea defila un tanc urmat de alti cunoscuti de-ai mei, prostestand.....
Nimeni nu stia pentru ce era acea auditie...am deschis ochii.

Barbatul cu ochii verzi

Eram in alt oras, zi insorita...urma sa parcam masina intr-un loc in care se construiau blocuri dar totodata puteam vedea hiene printre tufisuri, era o imagine parca rupta din rezervatiile naturale, combinata cu peisajul urban.
Peste drum se afla un imens duty free, pe care il descoperise cineva din apropiere si tipa intr-o fericire.
De curiozitate am mers si eu alaturi de prietenii mei.
Acel spatiu avea un subsol si doua incaperi imense.... in primul sector puteai sa cumperi produse cu tematica de Craciun, la jumatate gaseai bauturi si jeleuri iar in ultima parte articole de imbracat. Toata lumea roia si incerca sa goleasca rafturile, intr-un ritm destul de timid.
Am ales 5 cutii de ciocolata cateva haine insa batalia era prea mare asa ca am iesit in parcare... acolo... l-am vazut pe el, barbatul cu ochii verzi, care de fiecare data imi face inima sa-mi iasa din piept cand il zaresc. De fiecare data incercam sa ii explic faptul ca inseamna pentru mine tot insa fara vreun succes, pentru ca tineam totul in mine...cum il vedeam intervenea balbaiala.
Se uita la mine, rezemat de masina cu o expresie zambareata, pentru un moment ma oprisem pe trotuar si ma holbam la el. Insa mi-am facut curaj si am fugit spre el, eram fericita, acel om fara sa faca nimic, imi dadea o stare de bine.
Am urcat in masina in fata l-am imbratisat fara sa-i spun nimic, timp de un ceas, am ramas in acea pozitie. Parca timpul se oprise in loc.... de fapt imi doream sa dureze acel moment o vesnicie, trebuia sa plec insa ne-am dus impreuna in magazin sa ne luam prietenii si sa plecam, langa tejghea incercam sa imi strang lucrurile, si il priveam cu un mare dor....vroiam sa fiu langa el, sa imi povesteasca, sa-mi atinga buzele uscate de dorul lui.....  De fiecare data cand ne vedeam, ca sa nu atragem atentia, il imbratisam si il sarutam discret pe gat, cu cat dura mai mult cu atat nu ne mai vazusem.....
Ne-am luat la revedere.....

Tramvaiul dintre munti

Eram la munte, o zona incredibil de frumoasa, abia atinsa de om, singurul lucru care circula acolo erau doua tramvaie, unul pentru minerii pitici iar unul pentru sateni. Acele tramvaie traversau toate vaile pe o singura sina.
La terasa era foarte aglomerat, toata lumea vroia sa-si caute loc, la fel ca si  sotul meu A. alaturi de colegii mei de facultate. Imaginea era rupta fix din peliculele facute in perioada comunista...  Il recunosteam din toata multimea pentru ca avea un tricou sailor(albastru cu alb). Cineva tot ma grabea sa termin o tema, o scrisoare si sa verific tramvaiul rosu, iar colega de la facultate incerca sa  scrie tema  pe tricou.
Dupa aceea am avut ocazia sa vad imprejurimile alaturi de matusa  mea C. Erau niste vai asa de abrupte incat aveam senzatia ca suntem intr-un roller coaster. Coboram din tren si observam ca ne-a dus intr-un port... intru in camera de verificare, unde erau trase jaluzelele...un barbat ma ataca, il linistesc cu un picior in fata, iar apoi imi vad de drum....

Calatorie in timp

Strada cu iz parizian, case inalte si inguste, care mai de care dichisite, strada era imbracata in sculpturi, iar pe jos era piatra cubica dispusa radiant. Lampadarele se faceau remarcate in marea de ceata delicata ce acapara toate strazile, este 6 seara..... Ma asez pe banca... langa mine pe trotuar se afla un prieten, pianist pe nume D. care se agita sa sorteze niste tricouri...toate erau de fapt de aceeasi culoare... galben deschis. Era un munte de tricouri, parca se inmulteau si il inghiteau direct pe trotuar pe acest pianist......
Mi-am continuat plimbarea pe strada pustie si rupta fix din secolul 19, era o imagine superba si sinistra...
Intru intr-o casa ponosita, un fel de ceainarie. Camera era rotunda iar peretii erau imbracati in tablouri pastelate si ceasuri mecanice dichisite, aurite, placate cu inscriptii frantuzesti. Incaperea era destul de intunecata deoarece singurul geam care trebuia sa fie vizibil, era acoperit de niste draperii lungi si groase din catifea de culoare mov inchis. Ma asez la masa, acolo se afla o tava cu  4 cesti si un ceainic, un ceas de masa extrem de elegant, o vaza si desigur fata de masa din catifea mov. Nu termin ceaiul pentru ca o persoana ma privea de dupa draperie, m-am speriat si am iesit pe usa... insa nu ma aflam pe strada cu piatra cubica, ci intr-o padure care avea deschidere la o poienita, totul era linistitor.... m-am intins pe iarba.

Nu ma opri!

Vantul imi bate puternic de parca ar vrea sa ma mute din loc, este intunecat si frig, norii rosiatici incercau sa puna stapanire pe tot tinutul. Marea inspumata era de un albastru inchis infiorator.....
Ma aflu la marginea unui bloc imens de piatra acoperit de alge si verzeala zidurilor, eram pe celebrele stanci Moher din Irlanda, privelistea era incredibila si totodata inspaimantatoare... Priveam cu gura cascata acest loc...cand la un moment dat, rasuflarea mi s-a oprit, inima a incetat sa bata, iar tot ce auzeam era un tiuit.....
Rochia imi flutura in momentul in care am sarit de pe stanca....ma pregateam sa ating marea rece si inspumata....dar, ma trezesc.


(timp de 4 ani de zile, cel putin o data pe luna, aveam aces vis)..... este un fenomen neobisnuit in care o actiune se petreace intr-un mod repetitiv, dar totodata fascinant.

Hainele albe

Era noapte, ma aflam in casa batraneasca a bunicii mele, alaturi de mama mea si de un prieten foarte bun pe nume S.
Lucrurile erau asezate ca acum 15 ani, cum intrai in camera pe partea stanga pe perete era un sifonier, in partea dreapta un firgider, o servanta, in partea opusa a camerei se afla un pat, o masa si geamul care batea spre gradina roditoare, stufoasa si verde.
Ma simteam invizibila, nimeni nu ma baga in seama, ma agitam si incercam sa vars toate lucrurile pe jos, S. pana la urma cedeaza si ma imbratiseaza, drept dovada ca nu eram invizibila...
Plecam din casa, ajungem pe strada Atlasului, ne asezam pe bordura si incepem sa povestim cu un om care vindea lucruri minuscule, apoi vine o maicuta care impartea paine tuturor trecatorilor.
Soarele apune, privelistea era una destul de neobisnuita, pentru ca nu mai eram in acelasi loc ci eram la intersectia din Baneasa, cu Dn1.... se vedeau foarte multi copaci, Casa Presei se afla intr-o alta locatie. M-am gandit sa fac o fotografie fish eye,  am incadrat, am tras... cand m-am uitat pe ecran observasem ca panorama, la extreme avea roci dispuse pe toata zona,portocalii, asemanatoare celor din Arizona. Am incercat sa fac o poza cu telefonul, ma aflam intr-un bar construit in totalitate din lemn. Eram cu telefonul pe geam, insa telefonul nu reactiona sub nicio forma iar clientii si patronul imi explica faptul ca urma sa se inchida barul.
Era foarte mare agitatie, pana am ramas singura cu acel tip care era patronul barului. Un tip destul de simpatic as putea spune, curios de fel, incepuse sa ma intrebe lucruri personale.
Era cald.... eu eram concentrata sa fac acea fotografie, a rasaritului mov ...... el si-a dat tricoul jos, sa se racoreasca, se apropie de mine si ma invita pe canapeaua alaturata sa povestim....... ne imbratisasem, ii auzeam respiratia in urechea stanga si ii mangaiam bratele puternice..... dupa un timp...colegul lui ajunge la bar....ma trezesc, aveam o patura pe mine, si o mica obsesie... in timp ce vorbeam cu al doilea tip, cu privirea cautam hainele mele albe, in intreaga incinta, eram goala.....
Intr-un final, imi gasisem hainele aruncate.... si adormim toti trei.... noapte buna.

El si ea

Acel sentiment... un el si o ea, care se cunosc de multi ani, iar in momentul in care se afla in aceeasi incapere, amandoi incremenesc, zambesc tamp si se dezbraca din priviri, mintea zburand la toate lucrurile pe care si le-ar face reciproc in momentul in care buricele degetelor ating pielea fina, alba care se transforma in fiori si zambete, saruturi pasionale si gemete. Acele gemete care se aud fin pe fundal in timp ce un ceas se opreste. Totul sta pe loc, ca un imens vid, vidul placerilor, amagirilor, lacrimilor si al dragostei neimpartasite.
El si ea care se vor sfasia nopti in sir infometati de mediul creat, de acea melodie care canta pe fundal...la nesfarsit... pe care nu iti doresti sa o asculti in alt moment al zilei......
Acel "el" care-i alearga prin minte, de mult timp, acel "el" care atunci cand il vade, ii inmoaie genuchii, ii schimba starea, o ia razna si totodata incearca sa nu se clinteasca sa faca vreo prostie.
Inima ii bate cu putere, inca putin si nu mai are aer.
Este iubire sau dorinta, este un vis sau pur si simplu acest gand ii construieste un scenariu ideal in care pote sa ii spuna tot ceea ce simte.... De ce nu poate sa te aiba? Dispari fara urma, intrii in pamant....tot ce iti scrie parca s-ar faramita ca un munte de nisip ce este suflat de vant.
Nimic nu mai este ca la inceput, insa dorinta inca dainuie.....niciodata nu vor fi impreuna.....
Un el si o ea....

Petrecerea prafuita

Eram intr-un depozit, lucruri dezordonate, antice, prafuite, aglomerate una peste cealalta, totul era haos.... scopul? - Organizarea unei petreceri...indoor. Dar inauntru era o caserie, o masa lunga iar in spatele caseriei se a fla o camera de inregistrari si un stejar mare si infrunzit...
La masa erau foarte multi oameni, dar mie doar de unul singur imi placea, restul invitatilor faceau multa zarva, incercam sa servesc totul sa intru in aria lui vizuala. Incaperea era gri, simpla, dulapuri crem, glisante, praf pe ici colo, saci de ciment si multa bautura, fluiere, conuri, luminite atarnate pe pereti......vine iarna, sa ne adapostim.
Mi-a zambit......

Trecerea de pietoni

4 dimineata.... alerg prin cartierul Dristor. Blocuri inalte, ametitoare, inceput de zi, cerul abia se chinuia sa se crape de zi, era frig, nu stiam unde sa ma duc, cineva ma urmarea..... ajung la o trecere de pietoni unde in partea stanga se aflau foarte multi tineri, mahmureau dupa o petrecere, dintr-un club pe care aveam senzatia ca il cunosteam....mergem mai departe(cu masina). Era insorit.
Ajung intr-un depozit in incercarea mea de a afla subiecte, posibile raspunsuri, eram dezamagita ca gasisem sub un mop, o foaie numai raspunsuri ale unor polinoame si ale unor sisteme de ecuatii... colega mea imi confirma dezamagirile, pe trecerea de pietoni.

Barbatul misterios

Era seara si ma aflam intr-o fosta casa compartimentata in 3 camere, toate la parter, camera avea un pat, care deasupta lui erau multe rafturi, paturi pufoase, in partea opusa era un birou si 2 sifoniere.
Patul era destul de ocupat. Erau patru persoane, 3 necunoscute, al 4-lea avea parul lung si alb aprox 35 ani, slab, dar puternic, era ca un magnet care te atragea in orice moment, acest barbat iti lua privirea oricand.Avea ochi caprui, buze moi si o privire calda insa tot iti taia respiratia.
 Iti dadea fiori permanenti....ahh...
Ma asezasem langa el, stiind ca sunt in siguranta... ma luase in brate si imi soptea:"hai sa fugim in lume".

Ajungem intr-un restaurant in care toate mesele erau compartimentate, stil separeu, ca si cand ar fi un vagon cu multe cusete si glisante care se deschideau si puteai sa avansezi de la masa la masa. Totul era mov. De la scaune, pana la draperii.
Ne asezam, chelnerita astepta, nu prea ma suporta.
Luam masa si simtim ca suntem urmariti, erau doi copii care se jucau si alergau in compartimentul nostru. Ii dam in primire familiei din separeul alaturat, tragem jaluzeaua, plateste consumatia...chelnerita il corecteaza si ii zice ca a costat 300 ron.  Achitat.
Camera se intuneca placut, asezandu-ma deasupra lui, el imi atinge umerii si incepe sa ma dezbrace..... sarutadu-mi gatul, respirand din ce in ce mai repede. Il doream asa de mult... Ma ridica si ne mutam pe canapeaua alaturata. Got condoms?

Furtuna cosmic - tropicala

 Asculta in timp ce citesti, click aici : sound of rain.


Nori.... nori negri ce imbraca tot orasul.... se apropie ametitor, periculos ca o tornada, innecaciosi ca o furtuna de nisip. Orasul exotic statea pe loc, strazi pustii, linistea patrunzatoare te facea sa-ti pierzi mintile intr-un moment de disperare.... furtuna...Stateam la pervaz si urmaream norii ce stationau pe cer, ca si cand asteptau comanda cereasca de a ataca orasul..... dintr-odata acei nori pufosi infioratori, se deschid precum o revista tridimensionala, iar de acolo asteapta sa iasa o planeta moarta care inca se roteste si leviteaza in jurul orasului, pana se apropie de geamul meu, ricosand ca si cand ar fi fost doar o minge de golf care era imbracata in silicon, am tresarit. Mama citea un ziar langa ficusul gigant, fara sa o deranjeze evenimentele exterioare, rasfoind constant paginile imense.
Alerg pe scarile spiralate, peretii se cutremura, deja era 5 dupamasa, ajung pe o strada care ducea in vechiul cartier unde copilarisem, Baneasa, doar ca in partea opusa intersectiei se aflau sine de tramvai, iar paralel cu strada se afla o plaja care avea deschidere spre oceanul Pacific. Plopi si palmieri, mixtura neobisnuita a naturii, trec strada priveam rasaritul iar pe alta parte ma ingrijora furtuna care se tot apropia de granita(o strada cu o dunga alba ce delimita cele doua lumi). Am ajuns in Mexic. Incercam sa imi sun rudele, insa oamenii care vroiau sa treaca dunga nu mai puteau sa treaca in locul numit - adapost - iar eu incercam sa stau cat mai aproape de dunga sa pot sa am semnal, dau de matusa mea, care alaturi de familia ei, era in tramvaiul care astepta la intersectie. Era tramvaiul 40, care intr-un final trece granita dar intoarce, ca si cand ar fi capat de statie, continuand traseul lui.

De ce ne intoarcem? Intrebare la care nimeni nu percuta.... toti se uitau pe geam, imbracati sumar dar cu bagaje. Cerul era intunecat, iar tramvaiul circula catre piata Unirii, unde vantul spulberase Spitalul Municipal, cladire impozanta, tarata si data peste cap pana in square-ul Pietei, cu acoperisul solid. Monumentele sfaramitate isi faceau loc printre masinile aruncate ca fulgii de zapada, aleator pe sosea. Am ajuns la piata Muncii in intersectie...... insa intru intr-o fosta casa batraneasca, ce apartinea strabunicii mele, in camera slab luminata cu peretii strambi si cu tavanul verzui, calcam peste geamul spart ce apartinea usii principale. In camera se afla un bufet alb vechi, partea inferioara avea 2 usi glisante, iar partea superioara erau doua dulapuri si doua rafturi pline de praf alb..... eu foarte grabita incerc sa iau doua sticle de apa minerala si sa umplu cat mai multe sticle de plastic, cu apa din galetile care se aflau langa bufet....

Frunze spiralate

Noaptea ma imbie si ma infrupta auditiv, fie ciripitul  pasarilor nocturne care isi fac prezenta din salbaticia urbana fie acordurile ascultate in surdina la televizor, inchid ochii.

Ajung intr-o destinatie vag cunoscuta insa senimentul de siguranta imi dadea stabilitatea de a pasi mai departe pe strada unde in copilarie ma jucam de-a "v-ati ascunselea".
Gardul era de culoare verde, cu frunze spiralate din fier forjat, ce iti dadea senzatia ca din cand in cand isi miscau varfurile in functie de bataia vantului, verisoara mea, era alaturi de mine, pe banca(singura de pe strada) de un verde putred. Ma tinea in brate si imi zambea. Soarele arzator imi bloca vederea ..... sunt mobilizata la pamant, cand de-odata simt ca sunt purtata pe o canapea intr-o incapere lipsita de lumina, peretii erau din beton gri, reci si umezi. Nu vroiam sa ma uit in jur, dintr-o data, simt o mana rece pe spate..... stiam ca cineva mi-a lasat un paianjen neobisnuit de albastru cu 10 picioare ce erau dungate cu culoarea alba, il simteam sub tricou cum se plimba furios, oprindu-mi respiratia, incercand sa evadez din acea incapere, rostogolindu-ma in dorinta de a nu mai simti acel paianjen, teama mea... acea persona  .......tresar si fug din vis...era 2:22 pm.

Primesc cumva o veste?

Virtutile intunecate ale vanatorii de vise

Ne petrecem viata alergand dupa himere. Nutrind iluzii, spulberand sperante, facand promisiuni, vanand fericirea. Singurul moment cand fuga pare ca inceteaza este somnul. Cand intunericul din interior te cuprinde si nu mai simti nimic. Cand noaptea organica de dupa ochii inchisi iti ofera putina liniste.

Cu toate acestea, somnul nu este altceva decat o a doua existenta - intesata si ea de frumuseti si pericole. Scapi de o lume, dai de alta, doar ca aceasta din urma este mult mai ciudata si mai greu de stapanit. Este populata cu toti oamenii din universul "real", dar si cu persoane care nu exista. Gazduieste monstri, ingeri si...staruri rock. Actori, demoni si copii cu ochi ciudati care te pandesc dupa lespezi de morminte. Sa nu uitam de inorogi. 

Cei mai multi se multumesc sa fie martori ai frumusetilor/ ororilor care se intampla dupa cortina realitatii imediate. "Vanatoarele de Vise" isi propun contrariul. Noi vrem sa taram la soare povestile ciudate care ne anima subconstientul si sa le privim cum infloresc si dau roade sau, dimpotriva, sunt transformate in cenusa. Noi vrem sa ne ostoim setea de realitate vanand creatiile opusului ei - visul.