Nu puteam sa vorbesc, ceva imi tinea buzele in asa fel incat niciun sunet sa nu treaca...ma simteam ca si cand as fi fost intr-un vid, linistit si mortal.
Atunci cand l-am zarit pe el, cel ce m-a ignorat profund mult timp si continua, din motive vagi, incerc sa ii explic prin semne, priviri, desene si gesturi...gandurile pasnice si dulci pe care el nu le-a simtit niciodata. Nu a vrut, a pastrat o distanta lunga intre sufletul lui si al meu.
Dragostea este ca o arta ce poate fi exprimata prin orice lucru, gand, sunet..gest...moment si chiar tablou.
Insa el nu gandeste ca un artist, este un critic vesnic al sistemului ce se lasa pacalit de aparentele stratului de la suprafata.
El este comod, rasfatat, ignorant care crede ca a sta in garda tot timpul este cel mai bun lucru pentru persoana de alaturi. Nu vede ce este romantic, vede numai munca si interesul lui.
Inima imi este franta si obosita de aceste tablouri gri sau pastelate...nostalgice, mult prea tehnice si perfecte... el cauta perfectiunea oriunde.
Nu sunt perfecta pentru ca zac intinsa pe parchet si privesc cerul instelat in timp de el este ancorat in lumea lui formala si rigida. Arta nu este rigida, sau perfecta, la fel ca si dragostea... orice imperfectiune duce spre o mai mare perfectiune.
Interpretabil vorbind, tot ce am mimat eu, el nu a inteles, vorbele erau de prisos, chiar daca gesturile primau.... inghetat in ego-ul lui... nu va descoperi niciodata fericirea alaturi de nimeni, poate doar in munca lui plina de bariere.
Se pare ca ma intorc la peretele pictat de pensula gratioasa, ma incanta mult mai mult decat inima sfasiata ce-mi provoaca zambete triste.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu