Doua minute in spatiu

Space the final frontier....

De fiecare data cand schimb mediul sau camera in care dorm, visez mult mai accentuat, fie ca sunt foarte obosita fie ca ma chinui sa atipesc.

De data aceasta ma aflu pe o alta planeta, mai exact, Marte.
Insa pe acesta planeta zona era locuibila... printre rocile rosiatice pe care le zareai pe tot drumul si incercai sa te feresti de ele, puteai sa observi foarte multa vegetatie...un contrast destul de interesant intre rosu, oranj  si verdele plin de viata al frunzelor.
Job-ul meu principal era sa investigez fiecare spatiu sau curte locuibila, pentru a nu exista vietati fioroase. Cu toate ca vegetatia era in plina ascensiune, pe aceasta planeta, oamenii inca nu puteau sa stea fara costumul special mai mult de doua minute.
Privelistea era minunata, nivelul de gravitatie era mult mai scazut  decat pe Terra, asa ca puteai sa levitezi suficient incat sa vezi de sus zona pe care o inspectai.
Ajung pe o strada care pe Terra, imi era extraordinar de cunoscuta, aceleasi poteci placate cu bucati patratoase de beton, insa prafuite de tarana rosiatica, copacii si gardurile vecinilor, respectau culorile, numerele si delimitarile, ca pe strada unde copilarisem eu..... Ma simteam ca acasa, insa cu cat paseam pe poteca, in curtea mea, cu atat simteam ca  de fapt nu voi intalni pe nimeni din familia mea. Rocile rosii erau dispuse in formatiuni circulare de-a lungul potecii pana in centrul curtii, printre ele foarte multa iarba. Inca ramaneam inmarmurita cand ma uitam pe cer si zaream langa mine antena parabolica din curte cu care prindeam posturile preferate.
Curtea era formata din 4 case locuibile, fara etaj...insa in loc sa aibe 4 camere, toate erau compartimentate in cate 6 camere, mai exact 6 dormitoare....
In casa a doua, cea in care locuisem o lunga perioada de timp, observasem ca era un dormitor cu 3 paturi si 3 geamuri imense care tinteau spre cerul plin de stele...
Toti locuitorii imi povesteau cum ca o vietate isi ducea veacul in apropiere iar acestia nu aveau liniste, pana ce l-am alungat.....cu un laser....insa acele formatiuni rosiatice parca erau ca un magnet, vroiam sa le privesc cu orele...imi sopteau ceva...stateam neclintita in acel dormitor fara sa fi avut costumul pe mine....ma incalt si ma indrept spre ele, un vant puternic m-a lovit in fata in momentul in care am deschis usa. Tot ce puteai sa auzi erau doar frecventele de comunicare... inima imi batea foarte tare, insa ma apropiasem de acele roci care la atingere erau foarte calde... dintr-o data mi se taie respiratia si intepenesc pe jos.

Au trecut 2 minute....

El si vinul turcoaz

Ma aflam intr-o padure, mergeam pe cararea batatorita, in jurul meu frunzele fosneau la atingerea picaturilor de apa, eram putin agitata de faptul ca nu gaseam pe nimeni care sa ma indrume spre iesire, insa descoperisem o poienita plina de flori ce incojurau un lac de culoarea smaraldului.
Langa lac se afla o constructie de piatra ce lua forma unui pod care ducea spre o scena, tapitata, in forma unui pat imens iar la capatul celalalt se afla o arena, la fel de captusita cu mult material.
Dintr-odata se aprind licuricii iar un fum dens cuprinde toata scena, toti oamenii serveau de la bufet, vin turcoaz si pufaiau din pipe de fildes.
Insa acei ochi verzi iar si-au facut prezenta, eram bucuroasa si trista in acelasi timp... nu puteam sa-i vorbesc nu puteam sa-l imbratisez... era departe, insa imi privea inmarmurit, trupul... ma simteam asa de goala si nestingherita...de ce ma chinui, de ce nu spui nimic...si doar privesti si iti imaginezi cum ar fi daca....?

Auditia.

Se face noapte si inchid ochii, iar trec  pragul universului paralel si misterios .....

Ma aflu pe o sosea, parasita, soarele puternic ma bate in cap, era ora 3, ma duceam la o auditie care se tinea la o reprezentanta auto, parasita, nu foarte departe de zona  unde locuiesc eu. Peste drum de reprezentanta se afla un pod si desigur o cladire inalta din sticla de 14 etaje . Insa nu era chiar atat de parasita pe cat credeam. Era complet mobilata si functionala cu lucratori in ea. Mai mult oamenii asteptau si ei sa intre la auditie, toti imi erau cunoscuti, oameni de prin studiouri, sunetisti de la scene mari.... toti pregatiti...
N-am avut timp sa pasesc in incapere dar observasem cum pe sosea defila un tanc urmat de alti cunoscuti de-ai mei, prostestand.....
Nimeni nu stia pentru ce era acea auditie...am deschis ochii.

Barbatul cu ochii verzi

Eram in alt oras, zi insorita...urma sa parcam masina intr-un loc in care se construiau blocuri dar totodata puteam vedea hiene printre tufisuri, era o imagine parca rupta din rezervatiile naturale, combinata cu peisajul urban.
Peste drum se afla un imens duty free, pe care il descoperise cineva din apropiere si tipa intr-o fericire.
De curiozitate am mers si eu alaturi de prietenii mei.
Acel spatiu avea un subsol si doua incaperi imense.... in primul sector puteai sa cumperi produse cu tematica de Craciun, la jumatate gaseai bauturi si jeleuri iar in ultima parte articole de imbracat. Toata lumea roia si incerca sa goleasca rafturile, intr-un ritm destul de timid.
Am ales 5 cutii de ciocolata cateva haine insa batalia era prea mare asa ca am iesit in parcare... acolo... l-am vazut pe el, barbatul cu ochii verzi, care de fiecare data imi face inima sa-mi iasa din piept cand il zaresc. De fiecare data incercam sa ii explic faptul ca inseamna pentru mine tot insa fara vreun succes, pentru ca tineam totul in mine...cum il vedeam intervenea balbaiala.
Se uita la mine, rezemat de masina cu o expresie zambareata, pentru un moment ma oprisem pe trotuar si ma holbam la el. Insa mi-am facut curaj si am fugit spre el, eram fericita, acel om fara sa faca nimic, imi dadea o stare de bine.
Am urcat in masina in fata l-am imbratisat fara sa-i spun nimic, timp de un ceas, am ramas in acea pozitie. Parca timpul se oprise in loc.... de fapt imi doream sa dureze acel moment o vesnicie, trebuia sa plec insa ne-am dus impreuna in magazin sa ne luam prietenii si sa plecam, langa tejghea incercam sa imi strang lucrurile, si il priveam cu un mare dor....vroiam sa fiu langa el, sa imi povesteasca, sa-mi atinga buzele uscate de dorul lui.....  De fiecare data cand ne vedeam, ca sa nu atragem atentia, il imbratisam si il sarutam discret pe gat, cu cat dura mai mult cu atat nu ne mai vazusem.....
Ne-am luat la revedere.....

Tramvaiul dintre munti

Eram la munte, o zona incredibil de frumoasa, abia atinsa de om, singurul lucru care circula acolo erau doua tramvaie, unul pentru minerii pitici iar unul pentru sateni. Acele tramvaie traversau toate vaile pe o singura sina.
La terasa era foarte aglomerat, toata lumea vroia sa-si caute loc, la fel ca si  sotul meu A. alaturi de colegii mei de facultate. Imaginea era rupta fix din peliculele facute in perioada comunista...  Il recunosteam din toata multimea pentru ca avea un tricou sailor(albastru cu alb). Cineva tot ma grabea sa termin o tema, o scrisoare si sa verific tramvaiul rosu, iar colega de la facultate incerca sa  scrie tema  pe tricou.
Dupa aceea am avut ocazia sa vad imprejurimile alaturi de matusa  mea C. Erau niste vai asa de abrupte incat aveam senzatia ca suntem intr-un roller coaster. Coboram din tren si observam ca ne-a dus intr-un port... intru in camera de verificare, unde erau trase jaluzelele...un barbat ma ataca, il linistesc cu un picior in fata, iar apoi imi vad de drum....

Calatorie in timp

Strada cu iz parizian, case inalte si inguste, care mai de care dichisite, strada era imbracata in sculpturi, iar pe jos era piatra cubica dispusa radiant. Lampadarele se faceau remarcate in marea de ceata delicata ce acapara toate strazile, este 6 seara..... Ma asez pe banca... langa mine pe trotuar se afla un prieten, pianist pe nume D. care se agita sa sorteze niste tricouri...toate erau de fapt de aceeasi culoare... galben deschis. Era un munte de tricouri, parca se inmulteau si il inghiteau direct pe trotuar pe acest pianist......
Mi-am continuat plimbarea pe strada pustie si rupta fix din secolul 19, era o imagine superba si sinistra...
Intru intr-o casa ponosita, un fel de ceainarie. Camera era rotunda iar peretii erau imbracati in tablouri pastelate si ceasuri mecanice dichisite, aurite, placate cu inscriptii frantuzesti. Incaperea era destul de intunecata deoarece singurul geam care trebuia sa fie vizibil, era acoperit de niste draperii lungi si groase din catifea de culoare mov inchis. Ma asez la masa, acolo se afla o tava cu  4 cesti si un ceainic, un ceas de masa extrem de elegant, o vaza si desigur fata de masa din catifea mov. Nu termin ceaiul pentru ca o persoana ma privea de dupa draperie, m-am speriat si am iesit pe usa... insa nu ma aflam pe strada cu piatra cubica, ci intr-o padure care avea deschidere la o poienita, totul era linistitor.... m-am intins pe iarba.

Nu ma opri!

Vantul imi bate puternic de parca ar vrea sa ma mute din loc, este intunecat si frig, norii rosiatici incercau sa puna stapanire pe tot tinutul. Marea inspumata era de un albastru inchis infiorator.....
Ma aflu la marginea unui bloc imens de piatra acoperit de alge si verzeala zidurilor, eram pe celebrele stanci Moher din Irlanda, privelistea era incredibila si totodata inspaimantatoare... Priveam cu gura cascata acest loc...cand la un moment dat, rasuflarea mi s-a oprit, inima a incetat sa bata, iar tot ce auzeam era un tiuit.....
Rochia imi flutura in momentul in care am sarit de pe stanca....ma pregateam sa ating marea rece si inspumata....dar, ma trezesc.


(timp de 4 ani de zile, cel putin o data pe luna, aveam aces vis)..... este un fenomen neobisnuit in care o actiune se petreace intr-un mod repetitiv, dar totodata fascinant.

Hainele albe

Era noapte, ma aflam in casa batraneasca a bunicii mele, alaturi de mama mea si de un prieten foarte bun pe nume S.
Lucrurile erau asezate ca acum 15 ani, cum intrai in camera pe partea stanga pe perete era un sifonier, in partea dreapta un firgider, o servanta, in partea opusa a camerei se afla un pat, o masa si geamul care batea spre gradina roditoare, stufoasa si verde.
Ma simteam invizibila, nimeni nu ma baga in seama, ma agitam si incercam sa vars toate lucrurile pe jos, S. pana la urma cedeaza si ma imbratiseaza, drept dovada ca nu eram invizibila...
Plecam din casa, ajungem pe strada Atlasului, ne asezam pe bordura si incepem sa povestim cu un om care vindea lucruri minuscule, apoi vine o maicuta care impartea paine tuturor trecatorilor.
Soarele apune, privelistea era una destul de neobisnuita, pentru ca nu mai eram in acelasi loc ci eram la intersectia din Baneasa, cu Dn1.... se vedeau foarte multi copaci, Casa Presei se afla intr-o alta locatie. M-am gandit sa fac o fotografie fish eye,  am incadrat, am tras... cand m-am uitat pe ecran observasem ca panorama, la extreme avea roci dispuse pe toata zona,portocalii, asemanatoare celor din Arizona. Am incercat sa fac o poza cu telefonul, ma aflam intr-un bar construit in totalitate din lemn. Eram cu telefonul pe geam, insa telefonul nu reactiona sub nicio forma iar clientii si patronul imi explica faptul ca urma sa se inchida barul.
Era foarte mare agitatie, pana am ramas singura cu acel tip care era patronul barului. Un tip destul de simpatic as putea spune, curios de fel, incepuse sa ma intrebe lucruri personale.
Era cald.... eu eram concentrata sa fac acea fotografie, a rasaritului mov ...... el si-a dat tricoul jos, sa se racoreasca, se apropie de mine si ma invita pe canapeaua alaturata sa povestim....... ne imbratisasem, ii auzeam respiratia in urechea stanga si ii mangaiam bratele puternice..... dupa un timp...colegul lui ajunge la bar....ma trezesc, aveam o patura pe mine, si o mica obsesie... in timp ce vorbeam cu al doilea tip, cu privirea cautam hainele mele albe, in intreaga incinta, eram goala.....
Intr-un final, imi gasisem hainele aruncate.... si adormim toti trei.... noapte buna.

El si ea

Acel sentiment... un el si o ea, care se cunosc de multi ani, iar in momentul in care se afla in aceeasi incapere, amandoi incremenesc, zambesc tamp si se dezbraca din priviri, mintea zburand la toate lucrurile pe care si le-ar face reciproc in momentul in care buricele degetelor ating pielea fina, alba care se transforma in fiori si zambete, saruturi pasionale si gemete. Acele gemete care se aud fin pe fundal in timp ce un ceas se opreste. Totul sta pe loc, ca un imens vid, vidul placerilor, amagirilor, lacrimilor si al dragostei neimpartasite.
El si ea care se vor sfasia nopti in sir infometati de mediul creat, de acea melodie care canta pe fundal...la nesfarsit... pe care nu iti doresti sa o asculti in alt moment al zilei......
Acel "el" care-i alearga prin minte, de mult timp, acel "el" care atunci cand il vade, ii inmoaie genuchii, ii schimba starea, o ia razna si totodata incearca sa nu se clinteasca sa faca vreo prostie.
Inima ii bate cu putere, inca putin si nu mai are aer.
Este iubire sau dorinta, este un vis sau pur si simplu acest gand ii construieste un scenariu ideal in care pote sa ii spuna tot ceea ce simte.... De ce nu poate sa te aiba? Dispari fara urma, intrii in pamant....tot ce iti scrie parca s-ar faramita ca un munte de nisip ce este suflat de vant.
Nimic nu mai este ca la inceput, insa dorinta inca dainuie.....niciodata nu vor fi impreuna.....
Un el si o ea....

Petrecerea prafuita

Eram intr-un depozit, lucruri dezordonate, antice, prafuite, aglomerate una peste cealalta, totul era haos.... scopul? - Organizarea unei petreceri...indoor. Dar inauntru era o caserie, o masa lunga iar in spatele caseriei se a fla o camera de inregistrari si un stejar mare si infrunzit...
La masa erau foarte multi oameni, dar mie doar de unul singur imi placea, restul invitatilor faceau multa zarva, incercam sa servesc totul sa intru in aria lui vizuala. Incaperea era gri, simpla, dulapuri crem, glisante, praf pe ici colo, saci de ciment si multa bautura, fluiere, conuri, luminite atarnate pe pereti......vine iarna, sa ne adapostim.
Mi-a zambit......

Trecerea de pietoni

4 dimineata.... alerg prin cartierul Dristor. Blocuri inalte, ametitoare, inceput de zi, cerul abia se chinuia sa se crape de zi, era frig, nu stiam unde sa ma duc, cineva ma urmarea..... ajung la o trecere de pietoni unde in partea stanga se aflau foarte multi tineri, mahmureau dupa o petrecere, dintr-un club pe care aveam senzatia ca il cunosteam....mergem mai departe(cu masina). Era insorit.
Ajung intr-un depozit in incercarea mea de a afla subiecte, posibile raspunsuri, eram dezamagita ca gasisem sub un mop, o foaie numai raspunsuri ale unor polinoame si ale unor sisteme de ecuatii... colega mea imi confirma dezamagirile, pe trecerea de pietoni.

Barbatul misterios

Era seara si ma aflam intr-o fosta casa compartimentata in 3 camere, toate la parter, camera avea un pat, care deasupta lui erau multe rafturi, paturi pufoase, in partea opusa era un birou si 2 sifoniere.
Patul era destul de ocupat. Erau patru persoane, 3 necunoscute, al 4-lea avea parul lung si alb aprox 35 ani, slab, dar puternic, era ca un magnet care te atragea in orice moment, acest barbat iti lua privirea oricand.Avea ochi caprui, buze moi si o privire calda insa tot iti taia respiratia.
 Iti dadea fiori permanenti....ahh...
Ma asezasem langa el, stiind ca sunt in siguranta... ma luase in brate si imi soptea:"hai sa fugim in lume".

Ajungem intr-un restaurant in care toate mesele erau compartimentate, stil separeu, ca si cand ar fi un vagon cu multe cusete si glisante care se deschideau si puteai sa avansezi de la masa la masa. Totul era mov. De la scaune, pana la draperii.
Ne asezam, chelnerita astepta, nu prea ma suporta.
Luam masa si simtim ca suntem urmariti, erau doi copii care se jucau si alergau in compartimentul nostru. Ii dam in primire familiei din separeul alaturat, tragem jaluzeaua, plateste consumatia...chelnerita il corecteaza si ii zice ca a costat 300 ron.  Achitat.
Camera se intuneca placut, asezandu-ma deasupra lui, el imi atinge umerii si incepe sa ma dezbrace..... sarutadu-mi gatul, respirand din ce in ce mai repede. Il doream asa de mult... Ma ridica si ne mutam pe canapeaua alaturata. Got condoms?

Furtuna cosmic - tropicala

 Asculta in timp ce citesti, click aici : sound of rain.


Nori.... nori negri ce imbraca tot orasul.... se apropie ametitor, periculos ca o tornada, innecaciosi ca o furtuna de nisip. Orasul exotic statea pe loc, strazi pustii, linistea patrunzatoare te facea sa-ti pierzi mintile intr-un moment de disperare.... furtuna...Stateam la pervaz si urmaream norii ce stationau pe cer, ca si cand asteptau comanda cereasca de a ataca orasul..... dintr-odata acei nori pufosi infioratori, se deschid precum o revista tridimensionala, iar de acolo asteapta sa iasa o planeta moarta care inca se roteste si leviteaza in jurul orasului, pana se apropie de geamul meu, ricosand ca si cand ar fi fost doar o minge de golf care era imbracata in silicon, am tresarit. Mama citea un ziar langa ficusul gigant, fara sa o deranjeze evenimentele exterioare, rasfoind constant paginile imense.
Alerg pe scarile spiralate, peretii se cutremura, deja era 5 dupamasa, ajung pe o strada care ducea in vechiul cartier unde copilarisem, Baneasa, doar ca in partea opusa intersectiei se aflau sine de tramvai, iar paralel cu strada se afla o plaja care avea deschidere spre oceanul Pacific. Plopi si palmieri, mixtura neobisnuita a naturii, trec strada priveam rasaritul iar pe alta parte ma ingrijora furtuna care se tot apropia de granita(o strada cu o dunga alba ce delimita cele doua lumi). Am ajuns in Mexic. Incercam sa imi sun rudele, insa oamenii care vroiau sa treaca dunga nu mai puteau sa treaca in locul numit - adapost - iar eu incercam sa stau cat mai aproape de dunga sa pot sa am semnal, dau de matusa mea, care alaturi de familia ei, era in tramvaiul care astepta la intersectie. Era tramvaiul 40, care intr-un final trece granita dar intoarce, ca si cand ar fi capat de statie, continuand traseul lui.

De ce ne intoarcem? Intrebare la care nimeni nu percuta.... toti se uitau pe geam, imbracati sumar dar cu bagaje. Cerul era intunecat, iar tramvaiul circula catre piata Unirii, unde vantul spulberase Spitalul Municipal, cladire impozanta, tarata si data peste cap pana in square-ul Pietei, cu acoperisul solid. Monumentele sfaramitate isi faceau loc printre masinile aruncate ca fulgii de zapada, aleator pe sosea. Am ajuns la piata Muncii in intersectie...... insa intru intr-o fosta casa batraneasca, ce apartinea strabunicii mele, in camera slab luminata cu peretii strambi si cu tavanul verzui, calcam peste geamul spart ce apartinea usii principale. In camera se afla un bufet alb vechi, partea inferioara avea 2 usi glisante, iar partea superioara erau doua dulapuri si doua rafturi pline de praf alb..... eu foarte grabita incerc sa iau doua sticle de apa minerala si sa umplu cat mai multe sticle de plastic, cu apa din galetile care se aflau langa bufet....

Frunze spiralate

Noaptea ma imbie si ma infrupta auditiv, fie ciripitul  pasarilor nocturne care isi fac prezenta din salbaticia urbana fie acordurile ascultate in surdina la televizor, inchid ochii.

Ajung intr-o destinatie vag cunoscuta insa senimentul de siguranta imi dadea stabilitatea de a pasi mai departe pe strada unde in copilarie ma jucam de-a "v-ati ascunselea".
Gardul era de culoare verde, cu frunze spiralate din fier forjat, ce iti dadea senzatia ca din cand in cand isi miscau varfurile in functie de bataia vantului, verisoara mea, era alaturi de mine, pe banca(singura de pe strada) de un verde putred. Ma tinea in brate si imi zambea. Soarele arzator imi bloca vederea ..... sunt mobilizata la pamant, cand de-odata simt ca sunt purtata pe o canapea intr-o incapere lipsita de lumina, peretii erau din beton gri, reci si umezi. Nu vroiam sa ma uit in jur, dintr-o data, simt o mana rece pe spate..... stiam ca cineva mi-a lasat un paianjen neobisnuit de albastru cu 10 picioare ce erau dungate cu culoarea alba, il simteam sub tricou cum se plimba furios, oprindu-mi respiratia, incercand sa evadez din acea incapere, rostogolindu-ma in dorinta de a nu mai simti acel paianjen, teama mea... acea persona  .......tresar si fug din vis...era 2:22 pm.

Primesc cumva o veste?

Virtutile intunecate ale vanatorii de vise

Ne petrecem viata alergand dupa himere. Nutrind iluzii, spulberand sperante, facand promisiuni, vanand fericirea. Singurul moment cand fuga pare ca inceteaza este somnul. Cand intunericul din interior te cuprinde si nu mai simti nimic. Cand noaptea organica de dupa ochii inchisi iti ofera putina liniste.

Cu toate acestea, somnul nu este altceva decat o a doua existenta - intesata si ea de frumuseti si pericole. Scapi de o lume, dai de alta, doar ca aceasta din urma este mult mai ciudata si mai greu de stapanit. Este populata cu toti oamenii din universul "real", dar si cu persoane care nu exista. Gazduieste monstri, ingeri si...staruri rock. Actori, demoni si copii cu ochi ciudati care te pandesc dupa lespezi de morminte. Sa nu uitam de inorogi. 

Cei mai multi se multumesc sa fie martori ai frumusetilor/ ororilor care se intampla dupa cortina realitatii imediate. "Vanatoarele de Vise" isi propun contrariul. Noi vrem sa taram la soare povestile ciudate care ne anima subconstientul si sa le privim cum infloresc si dau roade sau, dimpotriva, sunt transformate in cenusa. Noi vrem sa ne ostoim setea de realitate vanand creatiile opusului ei - visul.