Suflet si parfum amar

Suflet sfasiat ce alearga pe un coridor plin cu perdele, praf amestecat cu un parfum fin si dulceag, lumina difuza este asternuta peste fulgii ce sunt asezati neglijent pe parchetul de mesteacan.
Coboara pe trepte intr-o rochie alba patata de lacrimi, durere si dezamagiri.
Cum s-a ajuns la acest lucru destul de fragil, suflet frant si sfasiat, de ce esti atat sensibil si peticit?
De ce iti tot pui intrebari dureroase si iti deschizi usile catre acele raze puternice care iti topesc usor aripile iar atunci cand plutesti ramai intr-o inertie acuta si rece care se tot repeta...
Sentimente repetitive, nesiguranta, fiori care se amesteca intr-o ceasca amaruie de amintiri, indulcind putin sufletul si temporar propulsand-ul intr-un viitor mult mai bland si luminos. Insa nu este suficienta acea lingurita de fiori, poate sa fie si un sac ce satureaza si usuca acel amar... gustul inca ramane impregnat in fiecare particula...
Acel suflet sfasiat, serveste acea ceasca in fiecare zi, analizand peste drum alte trairi alte sentimente, cunoscand alte suflete unele mai inchise altele mai deschise, cu rochii si costume elaborate insa destul de incuiate, stilizate cu lacate si chei cat se poate de complexe ca nu cumva sa deschida usile.
Insa al nostru suflet fara lacat isi cauta treptat linistea printre armonia fulgilor lasati neglijent e coridor, un coridor complex care din cand in cand il parcuge pana la jumate deoaree exista sansa de a se rataci si mai mult in adancul labirint...

Se intoarce, ofteaza si mai soarbe din amar...